Il Berbec era un tanc crucişător ("cruiser" - numit si de cavalerie o rapid, ed.) de construcție canadiană activă în al Doilea Război Mondial. Vehiculul nu a fost niciodată folosit în luptă, ci doar ca tanc de antrenament în Canada și Regatul Unit.
Canada - în ciuda unei realități industriale notabile - la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial nu era autonomă în ceea ce privește producția de vehicule blindate. În plus, Regatul Unit nu a putut furniza vehicule blindate aliaților săi la acea vreme. Prin urmare, guvernul canadian a decis să înceapă producția națională (înțelegând importanța forțelor blindate în luptă).
Compania aleasă pentru a construi vehiculul de luptă a fost Montreal Locomotive Works.
Il Berbec a fost conceput și proiectat în 1941 și merită să ne amintim că tancul american a fost luat ca model pentru crearea vehiculului canadian M3 (citește articolul Tancuri medii aliați: Lee/Grant M3).
Vehiculul a fost produs din 1941 până în 1943 și în total au fost realizate peste 2000 de exemplare.
Primele modele de rezervor Berbec (MkI) erau înarmați cu un pistol de 2 lire (40 mm). Ulterior, s-au făcut modificări la turela vehiculului și s-a decis înlocuirea tunului de 2 lire cu un tun de 6 lire (57 mm).
Pe urmă, la căruță Berbec (Mk II) au fost aduse mai multe modificări la motor, la sistemul de ungere și la carenă. Din acestea din urmă au fost eliminate ușile laterale cu adăugarea unei ieșiri de urgență aplicată în partea inferioară a rezervorului.1
După cum sa raportat anterior, vehiculul nu a fost niciodată folosit în luptă. Cu toate acestea, șasiul vehiculului a fost folosit pentru alte roluri: tanc aruncător de flăcări, post de observare și vehicul de luptă.
Tancul Berbec (Mk II) avea 5,8 m lungime, 2,67 m înălțime, 3 m lățime și cântărea 29 de tone.
Armura era de 25-87 mm, iar armamentul consta dintr-un tun de 6 lire și mitraliere de 7,62 mm.
Motor: Wright R-975 Whirlwind cu nouă cilindri, putere 300/450 CP. Viteza maximă a fost de 40 km/h.
Tancul putea conta pe un echipaj de 5 oameni.
1 Vezi PF Cazzani, în Storia Illustrata nr.188, 1973, p.142
