În 2015, Rusia lui Putin a intervenit direct în războiul civil din Siria, sprijinindu-l pe Assad. În anul următor, Damascul a acordat rușilor folosirea gratuită a portului Tartus de pe coasta de sud a Siriei pentru 49 de ani.
Tartus este cel de-al doilea port al Siriei după Laodiceea, iar a avea o bază navală acolo pentru Moscova a însemnat să facă un pas fundamental în brosok na Jug (aleargă spre sud), adică realizarea „mărilor calde”, care a fost întotdeauna scopul strategic de neatins al Rusiei țariste.
La începutul ofensivei lansate de jihadiștii din Hay'at Tahrir al-Sham (HTS), care a dus la căderea regimului Assad în ultimele zile, rușii aveau două fregate de clasă ancorate la Tartus. Gorşkov, o fregata de clasă Grigorovici, două nave de sprijin și un submarin de clasă Îmbunătățit-Kilo. Acele nave au plecat din Tartus, probabil pentru a evita să devină o țintă a forțelor rebele. În acest moment, navele rusești sunt ancorate la 13 kilometri de coasta siriană, iar trecerea lor pe Dardanele, închisă de Turcia tranzitului navelor militare în virtutea Convenției de la Montreux de la izbucnirea războiului din Ucraina, este exclusă. ; și traversarea strâmtorii Gibraltar pentru a ajunge la Marea Baltică, tot ținând cont de enormele dificultăți logistice implicate.
Prezența navală în Siria a răspuns nevoilor strategice mediteraneene ale Moscovei, care au devenit, de asemenea, esențiale pentru izbucnirea războiului din Ucraina. Asa cum are scritto Generalul Caruso, Rusia „paralizată de angajamentul său în Ucraina și incapabilă să-l sprijine militar pe Assad, încearcă acum să-și salveze interesele strategice în regiune, în special bazele navale cruciale din Mediterana”, bazându-se pe posibilitățile sale de manevră derivate din acordul de încetare a focului din Siria a negociat împreună cu Turcia și Iranul. „Formatul Astana” rămâne calea preferenţială a Moscovei pentru a-şi proteja prezenţa navală în Tartus.
Cu toate acestea, scenariul din Siria rămâne deosebit de fluid și una dintre opțiunile puse pe masă este, de asemenea, că noile autorități siriene, care vor ieși din acordul dintre milițiile revoluției anti-asadiste, vor să rupă legăturile cu regimul trecut și rupe acordul de folosire a bazei de la Tartus cu Rusia. Este o posibilitate care este evaluată de ruși, dar, așa cum s-a scris deja, aceasta nu înseamnă neapărat că unitățile navale moscovite vor abandona Marea Mediterană din cauza dificultăților logistice de a naviga departe de bazele lor. După cum a scris Aurelio Giansiracusa, există o posibilitate îndepărtată, dar ce pentru Italia ar reprezenta cel mai rău scenariu, al transferului dispozitivului aer-naval rusesc în Mediterana din Siria în Cirenaica.
În special, orașul Tobruk ar fi de interes pentru ruși, deoarece are unele caracteristici care l-ar face potrivit pentru a găzdui o bază navală de dimensiuni similare cu cea din Tartus, așa cum a fost deja difuzată în iunie anul trecut, când crucișătorul Varyag (foto) și distrugătorul Mareșalul Shapošnikov v-au vizitat, primiți cu mare fast de ofițerii marinei cirenaice.
Este un port de apă adâncă, protejat în mod natural de golful Marsa al-Agiusa și militar de baza aeriană ruso-libiană din apropiere al-Qardabiyah, de-a lungul coastei Sirtice.
Ca să nu mai vorbim de hiperactivitatea care caracterizează aceste zile, care a crescut la începutul ofensivei HTS din Siria, pentru a consolida pistele de aterizare, a întări apărările perimetrale și a construi noi structuri logistice și de depozitare a echipamentelor în cele trei baze militare de la Brak al-Shatti din Libia centrală, Al-Jufra, de asemenea, în centrul Libiei și în al-Qardabiyah menționat mai sus.
Pentru Rusia, mutarea dispozitivului său naval în Cirenaica ar însemna întărirea prezenței sale deja puternice în estul Libiei, tot în funcție de politica sa africană, care este parte integrantă a strategiei Moscovei de „încercuire” a Europei.
Fotografie: Минобороны России