Prăbușirea Ucrainei ar deschide o adevărată criză globală

Analiza, în domeniul geopolitic și strict militar, atât la nivel strategic, cât și tactic, să fie un instrument util trebuie să fie neapărat lipsit de condiționări emoționale, ideologice și morale. Scopul nu este de a face predicții, ci de a înțelege realitatea. Din punct de vedere funcțional, din punct de vedere operațional, politic, economic sau militar, trebuie să servească drept instrument pentru determinarea celor mai potrivite linii de conduită, și în funcție de identificarea posibilelor acțiuni ale celorlalți actori din joc, fie că sunt prieteni sau inamici. .

În cazul evenimentelor de război, în domeniul geopolitic, se impune și o abordare aseptic, nu putem ignora aspectul militar al raportului de putere, adică capacitățile defensive și ofensive ale protagoniștilor de pe tabla de șah. Mai mult, este necesar să se țină seama de faptul că interesele geopolitice cu adevărat vitale ale acestora sunt independente de transformările pozițiilor politice deținute de interpreții instituționali ai momentului, reapărând în istorie ca constante fixe inevitabile.¹. Într-un domeniu mai strict militar, strategic sau tactic, însă, nu se poate ignora supunerea acțiunilor cuiva față de legile și principiile generale ale artei războiului. Orice evaziune, în acest sens, duce la dezastre de o amploare direct proporțională cu gravitatea erorilor.².

Aceste concepte par evidente, dar amploarea evenimentelor de știri, legate de diferitele domenii ale crizei în curs, a condus la o vulgarizarea în masă a comentariilor din cauza proliferării „experților” și „analiștilor”, adesea lipsiți nu numai de abordarea potrivită, ci și de instrumentele tehnice de bază.

Atacul din 6 august efectuat pe teritoriul Rusiei de către forțele ucrainene, întâmpinat cu entuziasm de mulți analiști occidentali, este un exemplu clar în acest sens. Această ofensivă, trecând cu vederea diverse principii ale artei războiului, a scos din manevră forțe utile și de calitate, vitale ca rezerva strategica a fi folosit acolo unde este necesar, în vederea apărării teritoriului cuiva în condiții de inferioritate. Aceștia au fost expuși unei uzuri enorme asupra bărbaților, vehiculelor și resurselor logistice, din cauza orientării lor ofensive pe teren deschis și excesiv de adânc, în absența unor puncte de sprijin tactice semnificative și a unor obiective plătitoare.

Într-adevăr greșeala dezastruoasă a armatei de la Kiev, ușor previzibilă din punct de vedere militar, este mult mai profundă, întrucât modifică cadrul geostrategic, ducând la o remodulare a obiectivelor finale ale Moscovei, deschizând o criză cu implicații grave și incerte, nu numai pentru „Ucraina, ci și la nivel global.

Invazia teritoriului rus de către trupele inamice, cu sprijinul clar tehnologic, material și de pregătire al puterilor occidentale, a dat substanță a ceea ce a fost întotdeauna sindromul de încercuire rusesc și pericolul de a fi atacat de Occident. Un pericol care, din punct de vedere politic, în ultimii douăzeci de ani, a fost denunțat de partea rusă ca provenind în principal dintr-o Ucraina aliniată la NATO. Ofensiva ucraineană, care ar fi trebuit să obțină cel puțin rezultatul aducerii la masa negocierilor omologul posesiunii teritoriilor inamice, a eliminat, dimpotrivă, definitiv orice posibilitate de înțelegere pe căi diplomatice. Puțin contează dacă acest lucru se datorează faptului că Rusia se simte atât de accidentată încât trebuie să se răzbune sau că simte acum apropierea unei victorii ireversibile pe teren. Rezultatul diplomatic nu se modifică și poate duce la diverse consecințe cu posibile implicații geopolitice de natură globală. Continuarea conflictului până la consecințele sale extreme va duce, în mod previzibil, ca Rusia să fie nevoită, în mod necesar, și să justifice politic sacrificiile îndurate, să redefinească obiectivele de atins, mai ales viziunea sa de stare finală.

O analiză sinceră, lipsită de forțarea a ceea ce se poate spera politic, care obiective finale pot indica ca fiind cele mai probabile de partea rusă? Ca corolar, ce posibile acțiuni, din punct de vedere strategic, ar putea fi implementate pentru realizarea acestora?

Există, rațional, cel puțin trei tipuri de posibilități mai plauzibile:

• oprirea ostilităților la obținerea completă a Donbass-ului, obiectiv indicat la începutul conflictului;

• crearea unei zone-tampon care securizează granițele rusești și strangularea simultană a Ucrainei, împiedicând-o să aibă vreun acces la mare, dobândind, dincolo de Donbass, și întreaga regiune Odesa, inclusiv ceea ce a fost Basarabia „istorică”;

• Preluarea totală a Ucrainei.

Primul pare extrem de improbabil pentru că sfârşitul ostilităţilor, chiar şi cu realizarea achiziţiilor teritoriale dorite, ar fi urmat, mai devreme sau mai târziu, de o intrare previzibilă a Ucrainei, sau a ceea ce rămâne din ea, în Alianţa Atlantică. Aceasta ar presupune o expunere a frontierelor ruse, care, în lumina ofensivei recente pe teritoriul Kursk, ar fi, din punct de vedere militar, dar și politic, chiar mai inacceptabilă decât era înainte.

A doua posibilitate, însă, cu crearea unei centuri de securitate, protejarea granițelor și cu închiderea mării față de Ucraina, ar face ca intrarea acesteia din urmă în NATO să fie foarte slăbită. Mai mult, din punct de vedere economic, ar obliga Kievul să fie nevoit să-și prezinte liniile comerciale maritime sub egida Moscovei, ceea ce ar asigura controlul total, care poate fi schimbat cu ruta de gaze către restul Europei. Achiziția întregului district Odesa ar presupune și posibilitatea ajungerii în Transnistria, anulând actuala soluție de continuitate teritorială, făcând posibilă intrarea acesteia în Federația Rusă. În fine, dobândirea Basarabiei, pe lângă creșterea controlului asupra Mării Negre și a gurilor Dunării, ar duce la exercitarea unei greutăți psihologice și militare deloc neglijabile și asupra României. Fără a uita, în sfârșit, că Odesa, un oraș de limbă rusă, are și o semnificație istorică simbolică semnificativă pentru Rusia.

A treia posibilitate este suprimarea Ucrainei ca stat independent, conducând-o la o nouă formă de guvernare în cadrul Federației Ruse. Pentru a accelera această soluție, este considerată foarte probabilă o intervenție directă a Belarusului în conflict, care, mulțumită și unui trecere a trupelor rusești din nord, ar conduce rapid liniile de atac direct la Kiev. Ceea ce face ca această posibilitate să fie foarte probabilă este că, pentru Putin, aceasta ar însemna atingerea unui rezultat istoric, care ar anula o mare parte din rezultatele dezastruoase rezultate în urma dizolvării URSS și care ar putea fi, de asemenea, urmat, să nu fie exclus, printr-o intrare oficială ulterioară a Belarusului în Federație.

Toate soluțiile propuse, în orice caz, ar duce la umilirea de către partea rusă a Occidentului și la dobândirea de autoritate și conducere în domeniul mondial, în special în ceea ce privește țările nealiniate, plasându-se drept ghid, la egalitate cu China, în modelul de multipolaritate propus. Rezultate prea bune pentru ca Rusia să nu le urmărească.

Care sunt posibilitățile ca Occidentul să răspundă?

Ajutorul militar suplimentar la Kiev pare să fie acum în regulă târziu, în comparație cu presiunea în creștere, deși încă neaccelerată, a Rusiei.

În acest moment, dacă s-ar dezvolta o teorie a jocurilor a conflictului, pentru fiecare dintre posibilele acțiuni rusești, Occidentul ar avea o singură posibilitate cu adevărat împiedicatoare:intervenție directă în conflict.

În fața improbabilității unei astfel de soluții, există, totuși, întotdeauna riscul mare al posibilității unui declanșator casus belli pe care mai mult de un actor, regional sau de altă natură, ar putea avea interes să îl creeze.