Chiar și în Turcia, votul administrativ oferă indicații politice și sociale cu privire la posibile evoluții în proiecția națională. Problema opoziției, CHP în frunte, este că executivul, întărit de victoria electorală din 2023, rămâne sub conducerea AKP, cu steaua în ascensiune Hakan Fidan în Afaceri Externe.
Erdogan a pariat foarte mult, practic totul, pe aceste consultări; ca un politician cu experiență, care a sărit victorios trambulina municipalității din Istanbul pentru funcția de premier și președinție, nu a neglijat nicio încercare de a capta bunăvoința, până în punctul de a reveni la acordarea de cadouri în fața urnelor.
Nu a fost de ajuns: economia fluctuantă, politica post-cutremur, instabilitatea securității, au contribuit la erodarea consensului în marile centre urbane, îndepărtate politic de realitatea socială a suburbiilor anatoliei.
Primul punct analitic se referă așadar la evaluarea geografică a diviziunii geografice a electoratului; a doua se referă la întoarcerea agresivă a unui grup pe care istoria o retrogradase într-un trecut complex kemalist.
Fii atent totuși, CHP a suferit, de asemenea, evoluții interesante din punct de vedere politic, combinând revendicările inițiale laice și statale cu noi perspective deschise unui confesionalism fără precedent, dar capabil să atragă voturi.
Analiza politică, în așteptarea alegerilor din 2028, nu poate ignora încercarea de a înțelege care ar fi putut fi factorii discriminatori capabili să deturneze votul, adică dacă preferințele au fost condiționate de aspecte contingente legate de un lider acum în vârstă, dar care poate fi depășit de un delfin rampant, sau dacă pot fi recunoscute elemente de noutate ideologică. Acesta este punctul crucial asupra căruia să se îndrepte atenția în următorii ani, cu excepția cazului în care ponderea socială, economică și demografică a marilor municipalități pierdute sau nerecucerite de AKP provoacă efectul de domino al unei crize în lanț. Istanbul, Ankara, Izmir au lansat Ekrem Inamoglu, atât de îndepărtat de histrionismul lui Erdogan, spre alegerile prezidențiale, dacă anchetele judiciare o permit.
În orice caz, de la evenimentele din Parcul Gezi, timpul, deși a trecut, a lăsat semne care au reapărut acum; totul se schimba, nu se schimba nimic? Don Fabrizio, Prințul de Salina, ar fi fost încântat, mai ales în fața unui CHP pe scuturi și a ascensiunii grupurilor naționaliste și ultra-religioase care atestă o scindare în grupurile sociale tradiționaliste de până acum fidele lui Erdogan, care își plătește și cotizațiile în sud-estul kurd.
Erdogan a schimbat Turcia; acum Turcia, pe drumul de urmat, ar putea continua să se schimbe singură către o destinație de analizat cu atenție chiar și pentru că liderul Maximo și-a încheiat discuția cu „orice se poate întâmpla”.
Foto: președinția republicii Turcia
