L'ultima rosu aprins Rezoluția ONU privind încetarea imediată a focului în Fâșia Gaza, raportează încă o evaluare a fluxului de informații cu privire la un conflict care a început cu mai bine de 5 luni în urmă. Având în vedere că rezoluția ONU nu are valoare obligatorie, este de presupus să ne așteptăm ca Tel Aviv să nu se conformeze acestuia, în ciuda mesajului politic pe care Washington a intenționat să-l transmită lui Netanyahu care, în fața întrebărilor încă puse pe masă cu privire la realizarea obiectivelor stabilite privind anihilarea Hamas. și planificarea politică a post-conflictului, și-a înmuiat condeiul în călimăria încăpățânării.
După cum am menționat, în fața unui conflict încă în plină desfășurare, analiza surselor și evenimentelor nu poate înceta, ținând cont și de faptul că impactul produs capătă un caracter global și este în mare măsură capabil să contemple multiple conexiuni extinzându-se chiar și către țări relativ îndepărtate. precum Algeria și Marocul, și pentru că același echilibru de forțe trebuie să țină cont de faptul că așa-numitele miliții, având la dispoziție arme balistice, s-au ridicat la un rang mai înalt din punct de vedere politic și operațional decât cel deținut de organizații cu un nivel eminamente caracter regional.
Operațiuni de război, chiar dacă sunt efectuate într-un domeniu limitat gazawi, au avut capacitatea de a afecta ordinea regională și mondială preexistentă, începând cu Egiptul vecin, afectat puternic de lipsa colectării taxelor pentru tranzitele prin Canalul Suez și, în plus, deja penalizat de o situație economică preexistentă deosebit de critică care pare capabil să facă prezice un colaps capabil să destabilizeze în continuare zona; o situație care implică și Iordania care, pe chinuită Marea Roșie, trebuie să poată conta pe recuperarea cât mai curând posibil a singurului său port, Aqaba. Este inevitabil să ne gândim din nou la singura entitate politică regională capabilă să se unească centura de instabilitate întreaga zonă: Iran.
În acest context, Houthii, perfect împuternicit și interpreți terți impecabili ai proiecțiilor strategice de putere, nu sunt alții decât purtători de mesaje clare și bine direcționate din partea hegemonului iranian, interesat de răsturnarea ordinii internaționale; atât de interesat încât să încerce să strângă Israelul într-un viciu chiar din nordul libanez, agitat de Hezbollah, încă un alt împuternicit Persană.
Este dificil, dar nu imposibil, să presupunem următoarea explozie a unui conflict cu miliţie lui Nasrallah, un rezultat de înțeles pentru o țară, Israel, condamnat pentru a menține o descurajare devastatoare și indispensabilă cu care să se păstreze securitatea și supraviețuirea.
Merită să ne amintim ce a declarat președintele Meloni cu privire la Houthi, Iran și Marea Roșie, în cadrul comunicărilor din Senat în vederea demersului Consiliului European; președintele nu a omis să descrie atacurile desfășurate în Marea Roșie ca parte a unui plan mai larg care implică Iranul, menit să sprijine, pe lângă houthi, și Hamas din Gaza și Hezbollah din Liban.
Dacă, pentru moment, 7 octombrie pare să fi trecut sau, mai bine, pus deoparte, totuși, trebuie să ne gândim la o posibilitate după, care ține cont de schimbările politice care au avut loc nu numai la nivel local, ci și global, de asemenea, în lumina controversei nerezolvate a ambilor ostatici, încă deținute de Hamas, și ceea ce a fost comis și documentat în timpul atacului inițial. Pe scurt, rămânând la un nivel analitic al surselor identificabile, net de evaluări mai strict cognitive, rămâne o problemă operațională de o importanță deosebită legată de cucerirea lui Rafah ca ultimă bază a forțelor reziduale ale Hamas, atestată probabil la aproximativ 4. batalioane. Este evident că o acţiune care nu este decisivă şi care cruţă obiectivele strategice de la Rafah ar submina, din punctul de vedere al Tel Avivului, avantajele operaţionale realizate până acum. De luat în considerare, însă, impactul pe care un atac israelian l-ar produce asupra unei zone atât de dens populate, aproape de Egiptul deja suferind, care s-ar putea trezi să se confrunte cu un val biblic și incontrolabil de refugiați.
De aici și înțelegerea poziției americane, care însă nu a indicat alternative imediate și practice și care a însemnat că Israelul nu a participat la un summit operațional la Washington cu oprirea simultană a negocierilor de la Doha care ar putea aduce în schimb stabilizare și normalizare cu Riad. .
Actorii sunt așadar diferiți și relevanți, cu Rusia și China mai mult decât pe fundal; complexul de evenimente și deciziile ulterioare sugerează că acum și o operațiune de de-escaladare ar răci situația, rezervând în același timp generațiilor o nouă și mai violentă explozie de război la care Israelul intenționează să reacționeze prin luarea înapoi a șmecherului unuiiniţiativă strategică care nu are în vedere soluţii diplomatice cu două state.
Foto: IDF / Președinția Consiliului de Miniștri
