2024 a livrat în ultimul moment noului an evoluția istorică naturală a unei țări care și-a făcut din măreție și din imperialism rațiunea de a fi; o proiecție constantă care s-a ciocnit însă cu istoria și greșelile făcute de-a lungul timpului.
Francafrique este un termen jurnalistic care se referă la Comunitatea Franceză de Gaulle, de-a lungul unei pilde care începe în 58 și se termină cu Chirac în 95, o cale încrustată cu schimbarea regimului, războaie civile, operațiuni militare după o paradigmă neocolonialistă.
Macron este doar destinatarul unei moșteniri imposibile care a garantat de multă vreme rezistență obositoare la omniprezenta rusă, dar care nu poate face nimic acum împotriva Dragonului.. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Elysée a rezistat atât de mult, atrăgând motive să se prezinte ca un aliat de încredere și mai ales de neînlocuit.
Dar vremurile s-au schimbat, Franța s-a predat în Niger și acum în Senegal și Ciad: este sfârșitul unui imperiu, al capacităților economice și militare care nu pot fi restabilite în prezent, aspect care nu poate să nu afecteze țările vecine, inclusiv pe ale noastre în termeni migratori. Între timp, uraniul este necesar pentru a garanta forță de grevă.
Parisul nu mai poate garanta că este jandarmul Africii. Probabil și Jacques Foccart, creatorul Francafrique, ar fi de acord asupra necesității unui schimbare de ritm, departe de intervenționismul lui Sarkozy.
Va trebui reevaluată și zona francului CFA, legată de interesele Total, Bollorè, Havas, Eramet. Era inevitabil să ajungem în banda centrală a continentului african la o revizuire politică care creează spații care nu pot fi tolerate și menținute în relațiile internaționale.
Prezenţa militară nu poate ignora redefinirea strategiilor de securitate, dar grandoare nu poate ignora lovituri aplicate politic din interior și din exterior.
O epocă s-a încheiat, dar pentru Paris, în Africa, nu există soluții în vedere.
Foto: Ministère des Armées et des Anciens combattants
