În timp ce SUA se pregătește pentru unul dintre cele mai dureroase alegeri din ultimii ani, micuța Moldova și-a încheiat turul prezidențial. Imposibilitatea comparațiilor este evidentă, însă, într-un context eminamente european, rezultatul votului moldovenesc are o relevanță care nu trebuie trecută cu vederea.
După cum a amintit președintele reales Sandu, Chișinăul trebuie să se pregătească pentru un alt tur complex de vară, menit să stabilească componența Parlamentului; alegeri în care nimic nu poate fi considerat de la sine înțeles, având în vedere posibilul și nu fără precedent semne care ar putea afecta consultările. Nu întâmplător, în cele două săptămâni premergătoare scrutinului, personalul prezidențial a intensificat campania pe rețelele de socializare și în centrele rurale pentru a încerca să contracareze cumpărarea de voturi care pare să fi corupt, dar nu a afectat iremediabil, rezultatul voturilor.
In ciuda operațiuni de dezinformare certificate de poliție, care a deschis și investigații privind presupusa organizare de transporturi organizate pentru a induce moldovenii cu domiciliul în Rusia1 la vot în Belarus, Azerbaidjan și Turcia, conform unei dinamici similare cu cele din Georgia, prezența la vot de 54,2% a fost mai mare decât în primul tur, având în vedere și micimea extremă a majorității pro-UE și performanța neașteptată a antagonistului Stoianoglo, campion al partidului socialist pro-rus.
Dacă există o lecție de reținut pentru viitor, aceasta este de luat în considerare cum grano salis procentele rezultate în urma sondajelor, în condițiile în care disparitatea dintre acestea din urmă și rezultate ne-a obligat să luăm în considerare influențele și diviziunile din societatea moldovenească însăși, fenomene care par șocante, dar sunt specifice unei țări în care votul a manifestat întotdeauna puternice contradicții, atât acum pentru a se atrage de fapt pe UE pentru a rechema guvernul local, atât pentru a ne aminti că așa-numitul sentiment pro-rusa este un fenomen care trebuie interpretat în lumina condițiilor sociale dure și a deziluziei resimțite față de o clasă politică percepută adesea ca neîncălcat.
În Moldova, a considera tendința pro-europeană ca un fapt stabilit este prea simplist2. Dacă Sandu, reluând funcția prezidențială cu 55,4%, a adoptat o postură politică și reformistă asemănătoare celei progresiste, evitând maximalismele și diviziunile geopolitice prea complexe de explicat, Stoianoglo, cu 44,6%, a avut grijă să nu fie înghițit. prin retorică periculos de prea aproape de Kremlin, susținând (incredibil?) integrarea în UE.
Votul a evidențiat că din punct de vedere politic Moldova nu este unidimensională, iar consultările sunt foarte utile pentru a înțelege nivelul de influență exercitat de Moscova, mai ales după sprijinul oferit de Chișinău Kievului. În prezent, aproape toate forțele politice moldovenești evită să se prezinte ca fiind în mod flagrant pro-ruse, inclusiv Partidul Socialist, care chiar a promis că va aduce Moldova în cercul Uniunii Economice Eurasiatice condusă de Moscova pe baza unor conveniențe reciproce și pragmatice.
De fapt, Kremlinul nu a reușit niciodată să-și exercite pe deplin puterea putere moale în Moldova, limitându-se la ameninţări voalate (și nu numai) sancțiuni economice în timp ce Occidentul a insistat să susțină ONG-urile și proiectele de infrastructură. În orice caz, sprijinul intern al Republicii Moldova pentru Rusia rămâne semnificativ, deși nu este clar cât timp se va putea bucura Moscova de el. Cu toate acestea, este interesant de observat cum decalajul dezvoltat de Sandu față de Stoianoglo a fost favorizat decisiv de voturile străine ale diasporei; Nu întâmplător socialiștii au contestat rezultatul electoral, acuzând presiuni exogene favorizate de deschiderea de locuri în țările occidentale pentru a le reduce în alte locații. Fără îndoială că managementul evenimentelor a pus în evidență forme de realism pragmatic și calm, capabile să echilibreze, net de demagogie, politicile implementate de Moscova. Privind în perspectivă, confirmarea președintei pentru cel de-al doilea mandat ar trebui să permită menținerea impulsului pro-european, cu condiția ca ștacheta să fie menținută ferm în anticiparea alegerilor generale din 2025.
Problemele rămân însă bine evidențiate, începând cu Transnistria, a cărei reintegrare va fi, fără îndoială, chiar dacă se va ivi ocazia, extrem de dificilă, mai ales în lumina prezenței militare rusești consolidate căreia însă nu i s-au alăturat trupele cărora, de așteptat, ar fi trebuit să se alăture din Ucraina în urma unei ofensive care , în prezent neterminată, a dus la o puternică contracție comercială între Kiev și Tiraspol3, acum legată de Moldova pentru a accesa piețele externe. Strategia Republicii Moldova constă în a da dinamism procesului prin inducerea Transnistriei să facă cereri mai blânde atât prin penalizarea separatismului prin cod, cât și prin privarea companiilor transnistrene de privilegiile lor.4. Cu toate acestea, rămâne în așteptare problema legată de utilizarea gazului rusesc care, gratuit pentru Tiraspol, a fost funcțional pentru producția de energie electrică apoi revândută Moldovei, o contingență care a determinat Chișinăul să se orienteze către piața europeană, subminând monopolul rus Gazprom. Rămâne de văzut dacă și cum va fi reînnoit acordul energetic cu Moscova, în lipsa căruia soluția relativ mai ușoară va rămâne cumpărarea pe piața occidentală, asumându-și și responsabilitatea pentru Transnistria.
Așadar, presupunând o reuniune cu Tiraspolul, situația cu siguranță nu ar fi ușoară, în condițiile în care ar putea apărea un val de șomeri greu de gestionat. Pe scurt, un scenariu extrem de complex, având în vedere și prezența militară rusă care generează mai mult de o îngrijorare, alături de apelurile lansate de separatiști la Moscova, nu atât de diferite de cele care au declanșat anexările Crimeei, Lugansk și Donețk în Ucraina.5. Nu întâmplător noua Strategie de Securitate Națională, într-o formă fără precedent, recunoaște Rusia drept o amenințare existențială care, însă, prin purtătorul de cuvânt al MAE Maria Zakharova, a definit campania electorală a Republicii Moldova drept cel mai antidemocratic dintre toți anii de independență din cauza o represiune fără precedent din partea autorităților împotriva opoziției și a presei independente, în special a celor de limbă rusă, Cu interferenţa flagrantă a ţărilor occidentale în procesul electoral.
Sentimentul, printre multe, este că Moldova a câștigat o bătălie, una importantă la fel, dar nu războiul încă, având în vedere indeciziile bazei sociale și influențele puternice și persistente rusești, în ciuda creșterii volumelor comerciale cu UE, care le-au depășit pe cele cu Moscova; De asemenea, trebuie amintit că muncitorii moldoveni din Rusia au scăzut ca număr și că războiul din Ucraina a oferit posibilitatea semnării unui parteneriat de securitate și apărare cu Europa, în ciuda neutralității constituționale.
Problema, după cum s-a menționat deja, rămâne tocmai și nu atât de imprevizibil Bruxelles, față de care populația are un scepticism latent având în vedere lipsa de înclinație a continentului pentru proiecții comune de putere regională, de a urma în schimb politici de securitate multi-vectorale.
În Moldova există așadar un sentiment neclar de vulnerabilitate accentuat de acțiunile destabilizatoare ale hegemonului rus. Chiar dacă intențiile Moscovei nu au condus la victoria electorală dorită, ar fi dezastruos să ne lăudăm cu succesul referendumului, și pentru că Moldova este conștientă de o lipsă absolută de profunzime strategică. Pe scurt, ar trebui să existe sprijin pentru guvernul moldovenesc din Occident mai incisiv mai ales prin prisma importanţei votului adus din străinătate, în timp ce interiorul a trebuit (și probabil că va trebui încă) să se confrunte cu acțiunile asimetrice ale Rusiei. Din această perspectivă, ar fi oportun să nu uităm declarațiile ministrului rus Lavrov, potrivit cărora Moldova ar putea deveni următoarea Ucraina.
Drumul european al Chișinăului nu poate fi luat de la sine înțeles, și pentru că tocmai baza socială moldovenească este cea care trebuie convinsă efectiv de validitatea narațiunii occidentale. Nu există nicio îndoială că extinderea Europei de Vest este percepută și de Moscova ca o amenințare: va fi esențială ridicarea nivelului de reactivitate și rezistență a Moldovei, o țară poate prea mică pentru obiective mult mai mari.
1 Alegători din străinătate: 2 locuri la Moscova, 60 în Italia, 16 în SUA, 7 în Canada
2 Anterior, Moscova a jucat un rol important în sferele interne ale Republicii Moldova, atât de mult încât în 2019, în sinergie cu SUA și UE, a contribuit la schimbarea de regim a oligarhului Plahotniuc datorită alianței dintre Partidul Socialist prorus. și formațiunile pro-ruse -occidentale (Partidul Acțiune și Solidaritate Sandu).
3 Chiar și contrabandă
4 Companiile cu sediul în Transnistria vor trebui să plătească taxe atât Transnistriei, cât și Moldovei. Prin urmare, Transnistria a impus majorări de taxe celor 2.000 de companii moldovenești care își desfășoară activitatea pe teritoriul său.
5 De menționat că Yuriy Gudilin, fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate Rus, a fost asistent electoral al primarului Chișinăului.
Foto: US Marine Corps
