Recenta arestare a Mohammad Abedini Najafabadi pe aeroportul din Malpensa și reținerea jurnalistului italian Cecilia Sala în Iran ridică întrebări cu privire la o probabilă interconectare între cele două evenimente, inserată într-un cadru geopolitic complex. Dinamica acestor evenimente ridică reflecții asupra echilibrului instabil dintre justiția internațională, diplomație și strategiile politice.
Mohammad Abedini Najafabadi, un cetățean iranian în vârstă de 38 de ani, a fost blocat la Malpensa pe 16 decembrie la cererea justiției americane. Acuzat că a exportat ilegal componente electronice din Statele Unite în Iran, încălcând legile privind sancțiunile, Abedini ar fi oferit și sprijin material pentru Corpul Gărzii Revoluționare Islamice, o organizație considerată teroristă de SUA. Acest rechizitoriu include presupuse legături cu atacul cu dronă care a provocat moartea a trei soldați americani în Iordania.
Arestarea reprezintă un pas semnificativ în strategia SUA de a contracara activitățile militare și tehnologice iraniene. Componenta geopolitică reiese clar: Iranul este sub presiune constantă pentru programul său nuclear și rolul său de destabilizare în regiunea Orientului Mijlociu.
La câteva zile după arestarea lui Abedini, Cecilia Sala, o jurnalistă italiană cunoscută pentru investigațiile pe care le-a efectuat asupra conflictelor globale, a fost arestată în Iran și transferată la închisoarea Evin, din păcate renumită pentru tratamentul acordat deținuților politici. Coincidența temporală dintre cele două evenimente dă naștere unor suspiciuni legitime cu privire la o posibilă legătură cauzală. Nu este prima dată când Teheranul folosește cetățeni străini ca pioni în contextul relațiilor sale diplomatice.
Deși autoritățile italiene au subliniat căabsența legăturilor oficiale între cele două episoade, nu puteau face altfel, contextul geopolitic face plauzibilă ipoteza că Teheranul folosește cazul Sala instrument pentru a exercita presiuni asupra Italiei și, indirect, asupra Statelor Unite.
În acest context, Iranul caută să-și consolideze rolul de actor care nu se pleacă în fața presiunilor occidentale, folosind tactici deja observate în trecut. Acuzațiile împotriva lui Abedini reprezintă o amenințare directă la adresa capacităților tehnologice iraniene, motiv pentru care arestarea sa ar putea fi percepută de Teheran ca un act ostil nu numai de SUA, ci și de Italia.
Italia se află într-o poziție delicată. Pe de o parte, trebuie să respecte obligațiile care decurg din cooperarea internațională cu Statele Unite; pe de altă parte, trebuie să gestioneze consecințele acestei colaborări asupra relațiilor bilaterale cu Iranul. Cazul Sala, urmat cu cea mai mare discreție de Farnesina, reprezintă o provocare crucială pentru diplomația italiană.
Politica de ostatici nu este o practică nouă, cazuri similare au avut loc în trecut. În 2022, bloggerul de călătorie Alessia Piperno a fost reținută timp de peste o lună în Iran, probabil ca un răspuns indirect la presiunea internațională. Chiar mai devreme, cazul cetățeanului britanic-iranian Nazanin Zaghari-Ratcliffe a subliniat modul în care Teheranul folosește adesea astfel de detenții ca instrument de negociere, legând eliberarea deținuților de cerințe specifice, cum ar fi ridicarea sancțiunilor sau eliberarea bunurilor înghețate.
În ultimii ani, mai multe țări occidentale s-au confruntat cu situații similare. În 2019, Iranul a fost arestat Michael White, un veteran al Marinei SUA, folosindu-l ca pion de negociere pentru a obține concesii din partea Statelor Unite. Chiar și în acel caz, eliberarea s-a produs doar după negocieri intense.
În mod similar, China a adoptat strategii similare, ca în cazul detenției a doi cetățeni canadieni, Michael Kovrig e Michael Spavor, ca răspuns la arestarea lui Meng Wanzhou, un executiv Huawei, în Canada la cererea SUA.
Pentru Italia, este un teren de încercare pentru a-și demonstra capacitatea diplomatică și angajamentul față de protecția drepturilor omului, fără a-și compromite rolul strategic pe scena globală, într-un climat de tensiuni crescânde care caracterizează relațiile internaționale.
Prejudiciul economic rezultat din tensiunile cu Iranul
Embargoul și sancțiunile împotriva Iranului au provocat daune semnificative economiei italiene, accentuând complexitatea relațiilor bilaterale. În special:
- Comerțul bilateral în scădere - Sectoare precum mașinile, produsele chimice și bunurile de larg consum au suferit o prăbușire a exporturilor, trecând de la aproximativ 1,7 miliarde de euro în 2017 la valori semnificativ mai mici în anii următori.
- sectorul energetic - Italia, cândva importator major de petrol iranian, a fost nevoită să caute furnizori alternativi la costuri mai mari.
- proiecte industriale și de infrastructură întrerupte - Marile companii italiene, precum ENI, au abandonat investiții semnificative în sectorul petrolier iranian. Au fost suspendate și colaborările în sectorul auto și feroviar.
- dificultăți bancare - Restricțiile privind tranzacțiile financiare au împiedicat comerțul, blocând plățile și creditele.
- efecte asupra IMM-urilor - Firmele italiene mici și mijlocii, active în sectoare precum modă, agroalimentare și mobilă, au pierdut o piață importantă și receptivă.
Acest prejudiciu economic agravează și mai mult poziția Italiei, care este nevoită să echilibreze presiunea din partea Statelor Unite cu nevoia de a păstra interesele economice și strategice într-o zonă crucială precum Orientul Mijlociu.
