Duccio Vanni
Ed.Apice, Sesto Fiorentino (FI) 2022
pp. 128
Acest eseu scurt, dar intens, într-o versiune bilingvă (italiană și engleză), al cărui autor este Duccio Vanni, profesor asociat de Istoria Medicinii la Universitatea din Florența, urmărește viața lui Geppino Micheletti, o figură eroică, dar, din păcate, puțin cunoscut în Italia, la fel cum este puțin cunoscută povestea dramatică în care a fost protagonist: masacrul de la Vergarolla, din Pola, Istria, primul masacru din Italia republicană, care a avut loc la 18 august 1946, care, în opinia mea, ar trebui să fie amintit în același mod ca și alte masacre italiene. Dar acest lucru, din păcate, nu se întâmplă.
Deci cine a fost protagonistul acestei cărți?
Născut la Trieste la 18 iulie 1905, s-a mutat la Pula împreună cu familia la scurt timp după aceea. Numele de familie inițial, Michelstaedter, de origine evreiască, a primit din nou forma italiană de Micheletti, datorită unui decret al prefectului de Pola în ianuarie 1933. După ce a absolvit Medicină și Chirurgie la Universitatea din Torino în 1929, Geppino a început să lucreze la spitalul civil Santorio Santorio din Pola. În 1935 s-a căsătorit cu Jolanda Nardin cu care a avut doi copii: Carlo și Renzo. La izbucnirea războiului, repartizat, cu gradul de căpitan, la Unitatea 41 militară chirurgicală, a luat parte la operațiuni militare din Balcani. S-a întors la muncă la Pula, probabil în 1943 „și cu restul orașului, așadar, a fost martor la evenimentele dramatice ale epilogului celui de-al Doilea Război Mondial din Venezia Giulia”. Spitalul Santorio Santorio, deși avariat de raidurile aeriene aliate, deși nu putea funcționa la capacitate maximă, era, în acea perioadă, totuși, „singurul punct de referință spitalicesc din Pula și împrejurimi, deoarece cealaltă structură spitalicească din oraș, și anume Spitalul Militar Maritim, a fost dezbrăcat de toate echipamentele de către Titos la 12 iunie 1945, înainte de a lăsa zona sub controlul trupelor britanice. Pula”. Și aici, Dr. Micheletti a fost apreciat pentru generozitatea și profesionalismul său, fiind chemat să înlocuiască șeful de chirurgie la nevoie.
„Duminică, 18 august 1946, plaja Vergarolla era destul de aglomerată, deoarece acolo aveau loc o serie de competiții de înot. […] Vremea bună din acea zi, pe lângă sportivii înscriși la curse, atrasese așadar un număr mare de familii poloneze cu copii. […] Pe aceeași plajă, lângă țărm, au mai fost stivuite 15-20 de bombe antisubmarin de fabricație italiană și germană, 3 focoase torpile, 4 încărcături de demolare TNT și 5 generatoare de fum, rămășițe de război, considerate oficial inofensive de GMA. (Guvernul Militar Aliat), deoarece le lipsesc detonatoarele, dar nu au golit explozivii interni. La scurt timp după două după-amiaza, dispozitivele au explodat, dând naștere unui carnagiu enorm”.
Geppino Micheletti, care se afla acasă în momentul exploziei, s-a dus de urgență la spital de îndată ce a auzit explozia, gata să primească și să-i opereze pe numeroșii răniți care soseau. Nici astăzi nu se știe numărul exact al victimelor, deoarece unii oameni au fost literalmente sfâșiați de explozie și nu au mai fost găsite niciodată. Acest număr ar putea fi însă între 70 și 110. Geppino Micheletti se afla în sala de operație când a aflat că printre victimele masacrului se aflau și cei doi copii ai săi, fratele și cumnata. Și, deși cineva, având în vedere durerea gravă a familiei, îi sugerase să nu mai lucreze în spital, acesta, cu un refuz ferm, a răspuns: „Acum trebuie să ne gândim la cei vii!” Acest comportament eroic al său a fost subliniat atât de episcopul, mons. Radossi, care a declarat că „În fața acestui doctor care, învins de durere în acest fel, își reduce la tăcere inima pentru a-și îndeplini datoria, trebuie să ne închinăm”, și de către municipiul Pola, care l-a propus pentru o medalie pentru vitejie civilă (decernată în octombrie 1947), precum și i-a acordat, drept recunoaștere locală, o medalie și un sul de merit.
Între timp, după ce Pola a fost, de asemenea, cedată oficial Iugoslaviei prin Tratatul de la Paris din 10 februarie 1947, exodul italienilor a crescut și Geppino Micheletti s-a mutat la Narni, unde a început serviciul la Spitalul pentru Bolnavi. Aici, din casa lui din centrul istoric, putea vedea ferestrele etajului superior al spitalului. „Dacă în timpul nopții, Geppino a văzut o lumină aprinsă la una dintre multele ferestre de la acest etaj, s-a îmbrăcat repede și s-a dus de urgență la spital în mașină”. Și, în buzunarul hainei, a păstrat mereu o șosetă de la unul dintre fiii săi care a murit la Vergarolla, a cărui paternitate a masacrului, după prăbușirea Zidului Berlinului, i-a fost atribuită de diverse surse. „elementelor poliției politice a lui Tito, OZNA, infiltrate în Pola [...] Mai mult, Micheletti însuși a fost de aceeași părere când a pus pe seama ferocității slave moartea oribilă a rudelor sale din Vergarolla ca decizie finală, după masacr, să-l abandoneze pe Pola, nu de frica titoiștilor, ci pentru că nu și-ar dori într-o zi să se trezească îngrijindu-se de ucigașii copiilor săi”. Chiar și astăzi, așa cum susține Paolo Radivo, într-un eseu dedicat acestui masacru, „în Pula cei care știu ceva nu vor sau le este frică să vorbească”.
Geppino, din cauza unui handicap la mâini, a suferit o operație care a presupus amputarea unor degete dar care i-a permis să țină în continuare bisturiul cu suficientă siguranță.
A murit la Narni la 8 decembrie 1961.
Au fost numeroase premii postume, cum ar fi medalia de aur acordată lui în 1973 de Ospedale degli Infermi din Narni; monumentul dedicat lui, inaugurat în 2008 în Parcul Piazzale Rosmini din Trieste: denumirea unei săli de clasă din spitalul Cattinara din Trieste; o placă, în memoria sa, amplasată, în 2022, în „grădinile Fishetto” de sub spitalul din Narni; anunțul, în 2017, de către ministrul Sănătății de atunci Beatrice Lorenzin, a acordării unei medalii de aur pentru merit în Sănătatea Publică, care, însă, a rămas, până în prezent, doar un anunț!!!
Gianlorenzo Capano
