Winston Smith: „În cele din urmă, Partidul va anunța că doi plus doi fac cinci și va trebui să crezi.”

A fost o seară răcoroasă și senină la mijlocul lunii februarie. Ceasurile sunau la ora 20, când știrea dădea o știre șocantă: președintele Trump, omul care deține codurile nucleare ale celei mai puternice națiuni din lume din punct de vedere militar, trimisese un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare. Adevăr (adevăr), cu care el a afirmat în esență că vina pentru războiul din Ucraina a fost... a Ucrainei.

Uimit, cer imediat confirmarea ANSA și a altor agenții de încredere. Era adevărat, la fel cum era adevărat că mulți politicieni europeni respingeseră imediat acele declarații de nespus, dar unii politicieni italieni le-au aprobat fără rezerve.

M-am simțit ca Winston Smith, protagonistul cărții lui George Orwell „1984”, care se întreabă unde este adevărul și unde este minciuna. De fapt, în carte el amintea că Oceania (lumea era împărțită în Oceania, Eurasia și Eastasia) fusese în război cu Eastasia și s-a aliat cu Eurasia cu doar patru ani în urmă, în timp ce acum propaganda oficială susținea că Oceania nu fusese niciodată aliată cu Eurasia și, într-adevăr, fusese întotdeauna în război cu acea țară.

O inversare a narațiunii care a oferit o versiune diferită a istoriei, revizuită și corectată pentru a se potrivi intereselor momentului. Un pic asemănător cu problema care a făcut titlurile zilelor noastre. Războiul nu a fost provocat de agresiunea rusă, ci de Ucraina, care nu a împiedicat (dar cum a putut?) începerea ostilităților. O versiune pe care mulți pro-ruși de noantri fluturaseră steagul după invazia rusă. De puțin folos este clarificarea ulterioară a lui Trump însuși, care și-a corectat lovitura (întârziere). Pagubele erau făcute și, poate, vălul fusese ridicat.

Ceea ce i-a impresionat cel mai mult pe observatorii internaționali a fost limbajul folosit în aceasta mesaj lui Trump pe social. Limbaj ofensator (…dictator fără alegeri…actor comic de succes modest…) care pare a fi împrumutat din naraţiunea promovată de Kremlin. În acest context, este deosebit de interesant de remarcat faptul că numele social Alegerea lui Trump pentru „Adevărul” ne aduce imediat în minte „Pravda”, organul oficial de presă al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1922 până în 1991 și, din 1997, al Partidului Comunist al Federației Ruse. Coincidenţă?

Revenind la Winston Smith, el afirmă că „... cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul, controlează trecutul…”. Schimbând narațiunea prezentului, ne propunem, de fapt, să ștergem memoria trecutului și, prin urmare, mințile sunt modelate și pregătite să accepte evenimente viitoare care altfel nu ar fi acceptabile (citește articolul "Război și propagandă").

Dacă adăugăm la această afirmație declarațiile nedomnești ale lui Trump și demonstrațiile dure și bine aliniate ale vicepreședintelui Vance de la Munchen împotriva Europei, este clar câte administrații europene au simțit ca sfârșitul unei ere (de pace). Reînvierea politică de către Trump a imaginii lui Putin, în ciuda atrocităților Moscovei, care depășesc iertarea, marchează o divizare profundă între democrația liberală europeană și orice altă formă de guvernare, oricum doriți să o numiți.

În acest context, trebuie subliniat modul în care dezinformarea are un impact deosebit asupra acelor „idioți utili” care beau din sursa ei (citește articolul „Dezinformare și idioți utili”). Există întotdeauna, de fapt, niște „naivi” proaspete care așteaptă să accepte orice versiune a faptelor i se oferă, o armată fantomă care nu așteaptă nimic altceva decât să fie sedusă desă influențeze la datorie (citește articolul „Influenți în război”). Personaje care acceptă necritic ceea ce li se spune, într-un fel de autohipnoză, o întunecare voită a conștiinței favorizată de repetarea obstinată a propagandei, care îi împiedică să scape de delirul înșelăciunii și dezinformării. Winston Smith ne ajută încă o dată să înțelegem mai bine procesul prin care operează dezinformarea. Aceasta, de fapt, funcționează prin pătrunderea încet în cap, începe să bată pe creier pentru a-l deschide și îl convinge să nege dovada oferită de dovezi. În acest moment, ținta este gata să creadă că doi plus doi sunt egal cu cinci. În acest fel erezia devine bunul simț.

Din nou, în cartea lui Orwell, unul dintre sloganurile Partidului este „Ignoranța este putere”. În acest context, minciuna, dacă este repetată obsesiv și sistematic, pătrunde în mințile mai puțin înclinate spre reflecția critică, devine element de limbaj și reușește să devină realitate. Cu propagandă totul se transformă într-o ceață. Trecutul este șters, ștergerea este uitată, iar minciuna devine adevăr și intră în istorie. Ignoranța este putere.

O strategie care se bazează pe faptul că opinia publică tinde să uite (uită-te doar la nazism și Holocaust). Amintirea, în special urâțenia istoriei, este în schimb fundamentală pentru a preveni să se repete. iar memoria trebuie antrenată. Propaganda, în schimb, servește la adormirea ei. Ignoranța (a celorlalți) este puterea (a bătăuşului).

Din 20 ianuarie, cele două maluri ale Atlanticului au început, din păcate, să se depărteze. Nu mai există certitudini și legătura transatlantică, care până ieri părea solidă, dă brusc semne de slăbiciune, lăsând uimiți pe cei mai lungi europeni. La fel ca Winston Smith al nostru, când devine brusc conștient de modul în care Partidul l-a înșelat cu propaganda sa.

Trump, de fapt, și-a confirmat abordarea cu mâna grea și asertivă, chiar (sau mai presus de toate?) față de aliații tradiționali, tinzând spre izolaționism, introspecție și protecționism, cu lipsuri din ce în ce mai dese de stil și, din partea colaboratorilor apropiați, referiri la o ideologie care a făcut deja atât de mult rău în trecut și care este învinsă. 407.316 tineri americani morți, în Europa și Pacific. Și în timp ce Europa face un efort pentru a contracara renașterea acestor ideologii, Washington face cu ochiul (și face gesturi) acelorași nostalgici care au cauzat atât de multe pierderi în familiile americane. Este atât de adevărat. Istoria îi învață doar pe cei care o studiază și, mai ales, o înțeleg.

Vremurile s-au schimbat cu siguranță și, dacă vrem să ne asigurăm siguranța și să încercăm să numărăm în lume, va trebui să asumă responsabilități care anterior erau împărtășite cu americanii. Într-o lume excepțional de fragmentată și incertă, în care ONU pare acum incapabilă să stăpânească sau să rezolve disputele internaționale și în care alianțele istorice par să scârțâie, va fi necesară o schimbare de atitudine pentru a prelua o povară mai mare pentru propria noastră securitate și pentru a consolida capacitățile noastre de descurajare. Începând cu Uniunea Europeană însăși, care, concepută în principal din rațiuni economice, trebuie să construiască odată pentru totdeauna un instrument militar comun, indispensabil pentru unirea forțelor sale defensive și stabilirea unei capacități de descurajare credibile.

Nimeni nu poate face față singur provocărilor serioase care apar.. mai ales când te confrunți cu adversari precum Putin și Xi Jinping, amenințători și hotărâți să exacerbeze fiecare criză, și când vine vorba de protejarea unui întreg sistem de viață care poate nu este perfect, dar care este cel mai liber pe care îl avem.

Și în timp ce administrația americană continuă să împingă „vechiul” echilibru mondial, sperând să obțină avantaje economice din acesta, distribuirea perlelor false continuă de către personaje care au făcut din mistificare o metodă de comunicare și din aroganță un sistem de conducere a relațiilor internaționale.

De fapt, minciunile pătrund în propagandă și o învelesc într-un fel de peliculă „protectoare” care facilitează asimilarea opiniei publice. La faptele concrete și corecte, așadar, se adaugă o anumită doză de minciuni, pentru a o face mai digerabilă.

Un exemplu pentru toată lumea. La faptul (adevărat) că SUA și Europa au ajutat în acești trei ani, cu mijloace și bani, Ucraina atacată de Rusia, se adaugă minciuna (repetată pentru a enea oară de președintele Trump și la CPAC din 22-23 februarie) că SUA au dat 350 de miliarde USD, mult mai mult decât a dat Europa. De fapt, potrivit agenției AGI, SUA au alocat efectiv 114 miliarde USD (64 în arme și echipamente, 50 în ajutor financiar), în timp ce UE a acordat 132 miliarde euro (62 în armament și 70 în ajutor financiar), la care trebuie adăugat ajutorul britanic, care face parte din angajamentul continental. O altă denaturare a realității, așa cum s-a făcut pe parcursul campaniei electorale din 2024, făcută în beneficiul momentului și, probabil, pentru a-i face pe americani să accepte mai bine cererea arbitrară de 500 de miliarde USD pe care SUA și-ar dori de la Ucraina, drept compensație (la cămătărie)ⁱ din ajutorul acordat până acum, care poate fi plătit cu „... pământuri rare, petrol și orice altceva...”ⁱⁱ. O cerere „blândă” de predare a materiilor prime critice care, potrivit Reuters, a fost urmată, în cazul unui refuz de a semna contractul, de amenințarea de a nu mai permite accesul la informațiile furnizate de sistemul „Starlink”, rețeaua de satelit a lui Elon Musk, esențială pe câmpul de luptă.^III. Trump, în esență, ca Marlon Brando în filmul „Nașul”, îi face lui Zelensky „...o ofertă pe care nu o poate refuza...”, în stil mafiot perfect^iv.

Și în timp ce milioane de Winston Smith ai noștri încearcă să-și dea seama ce se va întâmpla în viitor, dintre multele care vin în minte, cel mai „apt” comentariu mi se pare gluma pe care Bruce Willis o face liderului bandiților din „Morește greu”, când descoperă ce se află cu adevărat în spatele principiilor înalte și revendicărilor politice: Deci totul se reduce la asta, un jaf?