Seria recriminărilor naționale pentru neatribuirea rolului pare să continue reprezentant special al Secretarului General al NATO unui italian. În acest sens, am fost profeți simpli, scriind deja după Summit-ul NATO de la Washington: Vom asista la cursa obișnuită a politicienilor de a „plasa” un italian în funcție mai degrabă decât un francez sau un turc, dar ne vom îngrijora și de aptitudinile atribuite postului? Mă tem că nu (citește articolul "NATO are 75 de ani. Din pacate nu le poarta foarte bine").
Din păcate, reacțiile italiene par să dea impresia unei neînțelegeri despre care ar trebui să fie rolul oficialilor internaționali în cadrul unei organizații supranaționale. Bineînțeles, aceștia pot și trebuie să fie și ochii și urechile națiunii lor în cadrul organizației în care își desfășoară activitatea, în speță NATO, dar atunci trebuie să acționeze pe baza indicațiilor NATO și nu pe cele ale capitalului propriu.
Scriitorul nu crede că Stoltenberg a fost un bun secretar general al Alianței și a denunțat deja cât de des și-a depășit rolul, de exemplu, emitând declarații despre Ucraina care nu au fost împărtășite între Aliați (cum se subliniază și în acest ziar). (citeste articolul "Stoltenberg, NATO și armele occidentale în Ucraina - Apărare online")
Cu toate acestea, de data aceasta Stoltenberg probabil nu și-a depășit rolul. A fost, de fapt, numirea, așa cum spune însăși misiunea, a unui "Reprezentantul Special al Secretarului General", adică un funcţionar care trebuie să fie interpretul indicaţiilor politice ale secretarului general (repet: nu cei din țara lui de origine).
Numirea cu zece săptămâni înainte de a părăsi funcția poate să fi fost ușoară față de Rutte (nu se pare singura), dar cu siguranță nu față de Italia, deoarece Nu s-a scris nicăieri că această funcție trebuia deținută de un italian.
Mai mult decât atât, reacția ulterioară, ușor exagerată, a Italiei ar putea face cineva să creadă că ei doresc numirea unui „reprezentant special” care, sub acoperirea NATO, a primit ordine de la Roma. În acest caz, nu ne-am face o impresie bună asupra noastră.
Comunque, numirea spaniolului Javier Colomina ca reprezentant special al secretarului general pentru „Vecinătatea Sudică” își poate găsi logica în faptul că Colomina (la NATO din 2017) este în prezent secretar general adjunct adjunct „Afaceri Politice și Politică de Securitate” (divizia Statului Major Internațional care se ocupă deja, printre altele, de relațiile cu țările „non-NATO”, inclusiv cele din Marea Mediterană) și este deja reprezentantul special al secretarului general pentru Caucazul și „Asia Centrală.
Mai mult, ideea nu este, potrivit scriitorului, dacă o anumită funcție este sau nu atribuită unui italian, ci mai degrabă atenția Alianței pentru problemele de securitate care sunt vitale pentru națiunea noastră.
NATO nu acordă atenție flancului sudic? Este foarte adevărat, dar nu de acum. Din moment ce Marea Mediterană nu mai prezintă interes pentru SUA, țările din sudul Europei nu au putut sau nu au vrut cu adevărat să atragă atenția Alianței asupra problemei instabilității din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
Într-adevăr în 2011, Italia a fost de acord și s-a alăturat pasiv unei operațiuni NATO în Libia (Unified Protector) în mod clar contrar intereselor sale economice și de securitate.
În toți acești ani, NATO nu a acordat atenția cuvenită instabilității tot mai mari a Africii de Nord și a Orientului Mijlociu (instabilitate favorizată și de unele inițiative discutabile ale SUA, precum răsturnarea regimului dictatorial, dar secular al lui Saddam Hussein și sprijinul acordat „Primăvara Arabă”). Nu a fost acordată atenție NATO la instabilitatea din Libia și nici la influența crescândă a Rusiei și Chinei în Africa de Nord. Nici NATO nu a intervenit vreodată în legătură cu politicile mediteraneene ale unuia dintre statele sale membre (Turcia) care a prejudiciat constant și perfide interesele altor Aliați (Grecia și Italia). Mult lăudatul Hub Strategic pentru Sud, înființat în 2016, nu a fost niciodată pus într-adevăr în situația de a fi eficient.
Mai recent, tot în legătură cu gravă amenințare Houthi din Marea Roșie, amenințare care afectează grav Italia din punct de vedere economic1 mai mult decât multe alte țări aliate, NATO ca atare nu a intervenit și UE se limitează la a desfășura o operațiune reactivă de eficiență limitată. În acest sens, scriitorul a sperat în vremuri nebănuite că Italia se va alătura misiunii navale conduse de SUA „Prosperity Guardian” care este singura care lovește punctele de lansare a terorismului (citește articolul „Houthiii ne întrerup rutele vitale: lasă-l pe unchiul Sam să aibă grijă de asta!„) în caz contrar vom continua să furnizăm provizii foarte scumpe timp de zeci de ani.
Ce a făcut Italia în toți acești ani pentru a forța NATO să privească atât spre Sud, cât și spre Rusia și China? Poate prea puțin, având în vedere rezultatele.
Desigur, am fi putut și poate ar fi trebuit să legăm contribuția noastră la operațiunile NATO din Afganistan sau Irak cu mai multă energie și, astăzi, cu sprijinul nostru pentru apărare în Est de un angajament „real” NATO mai mare în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Dar nu s-a făcut.
Pe de altă parte, ipotezați o posibilă „răzbunare” astăzi (cum fac unele instituții de presă) din cauza unei sarcini, oricât de importantă, care nu ne-a fost atribuită. Nu ne-ar face să arătăm bine.
După ce a făcut publicitate poziției de reprezentant special ca italian, înainte de a fi atribuit, cu siguranță nu a fost o mișcare fericită. Victimele din un serviciu permanent eficient Italienii ar trebui să țină cont de faptul că, ca națiune, este necesar să evalueze cu previziune și într-o manieră de ansamblu pozițiile pe care intenționează să le dobândească în forurile supranaționale.
În cadrul NATO, Italia va exprima următorul președinte al comitetului militar NATO (amiralul Cavo Dragone). Italia exprimă de asemenea a secretar general adjunct, o funcție foarte importantă pentru că nivelul se subordonează imediat secretarului general, dar este ASG „Executive Management”, adică se ocupă în primul rând de conducerea HQ NATO. Poate că ar fi putut fi mai util din punct de vedere politic să urmăm un secretar general adjunct sau chiar la a secretar general adjunct adjunct în domenii precum „Afaceri politice și politici de securitate”, „Politici de apărare și planificare”, „Intelligence și securitate”, „Operațiuni, „Investiții în apărare”, „Inovare hibridă și cibernetică”, „Diplomație publică”, care sunt toate domenii care permit să aibă un impact cu adevărat asupra politicii Alianței. Dar alegerile sunt alegeri, vom fi avut motive întemeiate. Avem deja un italian ca reprezentant special al secretarului general pentru „Femei Pace și Securitate”. Totul ține de prioritățile noastre în stabilirea sarcinilor pe care am dori să le fie atribuite italienilor și a alegerilor aferente.
Poate, înainte de a ne victimiza, activități în care noi italienii suntem foarte buni, ar trebui să ne uităm la imaginea de ansamblu și în orice caz să ne amintim asta oficialii unei organizații supranaționale trebuie să acționeze cu onestitate în interesul acelei organizații (și nu doar pentru propria lor țară) din respect pentru toate țările membre. Chiar și al tău!
1 Rețineți că, înainte de criză, întregul comerț maritim de mărfuri (inclusiv componente electronice critice) între Europa și China, Taiwan, Coreea de Sud, Japonia și subcontinentul indian trecea prin Marea Roșie, aproximativ 30% din volumele globale de containere transport maritim, aproximativ 220 de mii de tone de cereale pe zi și, mai ales, aproximativ 7 milioane de barili de țiței pe zi (țiței al cărui preț este deja în creștere clar). O sursă indispensabilă pentru societățile europene consumatoare de energie (mai ales după ce ne-am tăiat aprovizionarea din Federația Rusă ca răspuns la criza ucraineană). Numai pentru Italia, se estimează că valoarea import-export care trece prin Marea Roșie depășește anual 150 de miliarde de euro și reprezintă aproximativ patru zecimi din comerțul nostru maritim, sau peste 80 de miliarde de euro pe an. Pentru Italia problema este chiar mai gravă decât în alte țări europene. Nu numai că o bună parte din comerțul nostru a folosit această rută, dar infrastructurile portuare italiene, în special în nordul Italiei, servesc drept punct de sosire și de plecare pentru mărfurile destinate sau care vin din nordul Europei. Mărfuri care trec prin Suez și Marea Roșie. În plus, dacă nava ar fi deviat către ruta Capului Bunei Speranțe, ar fi mai ușor și mai economic să se prevadă utilizarea capacităților portuare mult superioare din nordul Europei (Hamburg și Rotterdam, de exemplu) decât a celor italiene, cu toate acestea. cu privire la porturile Genova și Trieste și activitățile conexe.
Foto: NATO
