Vedeți această fotografie? Este din 2015. În spatele meu, sunt fețele unora dintre zecile de mii de soldați și voluntari care și-au sacrificat viața pentru a-și apăra patria. Siria era acoperită de ele. Un sacrificiu care se pierde în marea de sânge vărsat din 2011, cu peste jumătate de milion de morți și milioane de răniți și mutilați. Cu toate acestea, în această imagine și poveste plină de durere și sacrificiu, există un impostor...
După 13 ani de masacre, căderea regimului ar putea părea chiar inevitabilă. Dar nu este nimic inevitabil despre a trădare. Nu este nimic justificabil ca o armată să se retragă fără să tragă un foc, să lase fiecare metru recucerit cu sânge și lacrimi să cadă ca un castel de cărți.
Fiecare deal, fiecare sat fusese luat de teroriști și fanatici susținuți de state și sultani care, dacă ar fi vrut cu adevărat, ar fi putut să-l elimine într-o clipă pe „dictatorul”. Dar nu acesta era scopul lor.
Bărbați și femei, tați, fii, soți, soldați de profesie, conscripție sau dragoste pură pentru țara lor, au dat totul. Au murit pentru o idee, pentru un vis. Supraviețuitorii poartă cicatrici care nu se vor vindeca niciodată, nici în trup, nici în suflet. Și astăzi, ce rămâne din toate acestea? O palmă în memoria lor, o trădare care arde mai mult decât bombele.
Nu există regret în a te sacrifica pentru ceva la fel de sacru precum țara. Dar există o durere insuportabilă în a vedea - care reprezintă acea patrie - dezonora fiecare sacrificiu printr-un act de laşitate.
Assad, președintele pentru care un popor a suferit și a luptat până ieri, avea o singură datorie: să răscumpere 13 ani de martiriu, murind ca om, la Damasc, ca simbol al rezistenței și al coerenței.
În schimb, a fugit... Ca orice Badoglio, a ales calea cea mai lașă, înjunghiând Siria în spate.
Erdogan, Putin, Netanyahu: niciunul dintre ei nu a reușit să facă o rană la fel de adâncă precum cea provocată de însuși Assad. O trădare care nu poate fi iertată niciodată!
Foto: Apărare online
