Vestea cuceririi Alepului de către ceea ce se numesc „miliții rebele” a fost un șoc lovitură la inimă de oricine cunoaște Siria. Nu există familie în acea țară (fără legătură cu privilegiile corupților) care să nu fi sacrificat un fiu sau un frate de la începutul războiului din 2011.
Cea mai puternică înjunghiere din ultimele zile nu a fost pierderea orașului, ci mai degrabă retragerea Armatei fără MĂCAR A TRAGI O împuşcătură! Uită o clipă de coregrafiile pirotehnice ulterioare menite să ascundă culisele: asta s-a întâmplat.
În urmă cu câțiva ani, pentru a elibera Alep, au murit zeci de mii de sirieni, copii, adulți și bătrâni care au umflat cifrele într-o mașină de tocat carne.
Șocul, așadar, nu derivă din știri, adică din pierderea unuia dintre cele mai vechi orașe de pe planetă, ci din modul: ceea ce pare a fi rezultatul unei acord clar.
Intre cine? Să ne îndepărtăm privirea de la Alep... De mult timp, diverse zone precum Nagorno-Karabah (Artsakh), Siria sau Libia (pentru a numi doar câteva), s-au opus Rusiei și Turciei.
În conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan, Turcia l-a susținut pe vasalul Azerbaidjan, în timp ce Rusia avea o alianță militară cu Armenia: Artsakh a fost luat în sfârșit în 2024 fără opoziție rusă de către azeri.
În Siria, Moscova (în posesia unor baze militare strategice) a sprijinit guvernul lui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia a sprijinit și alimentat revoltele din 2011: astăzi nordul țării este predat teroriştilor „conduși de turci”. .
Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, după asasinarea unui pilot rus (Forțele aeriene ruse Sukhoi Su-24 doborât în 2015), s-au „îndrăgostit” de-a lungul anilor datorită unei relații pragmatice bazate pe interese comune.
Să menționăm câteva:
-
Turcia este un client important al gazelor rusești, cu proiecte strategice precum conducta TurkStream; permite apoi eludarea sancțiunilor energetice occidentale asupra Federației Ruse prin Azerbaidjan. Prin urmare, Rusia este un partener economic crucial pentru Turcia, cu acorduri comerciale relevante (inclusiv centralele nucleare).
-
Achiziționarea de către Turcia a sistemului rusesc de rachete S-400 a marcat un punct de cotitură, arătând independența Ankarei față de NATO. Diverse surse, pe de altă parte, raportează livrări și tranzite „echitabile” de muniție, arme și resurse către cele două dislocații din Ucraina de către Ankara.
În ciuda diferențelor „obligatorii” pe probleme strategice (repetăm: Turcia ar fi o țară NATO), relația dintre cei doi lideri este astăzi excelentă. Poate excesiv.
Faptul că politica poate salva vieți omenești nu este cu siguranță neplăcut. Că poate denigra sacrificiul vieții altora este ceva diferit și, așa cum spun politicienii din Noantri, „inacceptabil”.
În Libia, Turcia (azi „punctul de vârf” datorită steagului alb al cuiva...) controlează guvernul de la Tripoli, în timp ce Rusia îl sprijină pe cel al Benghazi.
După ce i-au vândut pe armeni și sirieni, vor fi libienii următorul cadou al lui Putin pentru Erdogan? Sau cineva, dupa curatenie in casa, va începe să nu mai fie folosit?
Foto: Kremlin
