Astăzi se împlinesc 82 de ani de la Bătălia de la El Alamein și ca fost parașutist al lovitură de trăsnet fidel constituției și instituțiilor democratice, observ țara actuală, o țară a analfabetilor în vârstă și funcționali, cu un viitor încă de scris, dar marcat de incapacitatea celor care au guvernat această țară de decenii de a putea înțelege adevăratul esență de concepte precum „bun comun” și interes național, aplatizat în mici operațiuni de magazin în favoarea câtorva rapace și, fără scrupule, mici puternici provinciali intenționați doar să jefuiască ceea ce a rămas dintr-o țară splendidă, Italia.
Italia este o țară a bătrânilor și nu pentru că italienii nu vor să aibă copii, ci pentru că chiar nu sunt condițiile pentru a face acest lucru. Să fim clari: cine are astăzi curajul să întemeieze o familie într-un sistem care pare să facă totul pentru a îngreuna lucrurile?
Există un deficit de grădinițe, școlile se luptă, iar lumea muncii cu siguranță nu răsplătește femeile care decid să devină mame. Parcă statul ți-ar spune: „Fă copii, dar descurcă-te!” Deci cine e acolo? Ca să nu mai vorbim de lipsa unor politici reale de reconciliere între familie și muncă. Noi reguli pentru protejarea mamelor? Neprimit.
Și pe măsură ce țara îmbătrânește, tinerii se trezesc nevoiți să se confrunte cu o piață a muncii neiertătoare care îi penalizează pe cei care decid să investească în viitor: copiii lor. Aici ne dăm seama că, mai mult decât o problemă demografică, este o problemă de alegeri politice.
Și vrem să vorbim despre școală și universitate? Italia nu investește suficient. Există o lipsă de reședințe studențești care nu sunt construite în beneficiul câțiva proprietari, există o lipsă de fonduri pentru cercetare, iar universitățile noastre scad în clasamentele internaționale. Când tinerii care excelează în studii intră pe piața muncii, se trezesc în fața unor oferte care nu le îmbunătățesc deloc aptitudinile. Și astfel, se uită în jur și descoperă că în altă parte, în străinătate, competențele lor nu sunt doar recunoscute, ci și bine plătite.
Și apoi este votul. Din ce în ce mai puțini italieni merg la vot: mai puțin de jumătate dintre cei eligibili au încredere în politică. Mulți renunță să-și exprime voința, convinși că nu este de nici un folos. Dar aici este ideea: a dezerta urnele înseamnă a preda puterea în mâinile câtorva, cei care sunt organizați, adesea cu sprijinul rețelelor mafiote. Este o alegere care costă scump pe toată lumea, pentru că lasă câmpul deschis celor care nu au la suflet interesul comun.
O altă problemă fundamentală care subminează fundamentele democrației noastre este propaganda: cel politic și militar, răspândit prin mass-media și rețelele de socializare, a devenit un instrument de manipulare a opiniei publice, care ar trebui să fie baza unei societăți democratice. Cei care controlează canalele de comunicare de multe ori nu se limitează la informare, ci modelează convingeri, votează direct, seamănă frică și neîncredere.
Într-o democrație, opinia publică ar trebui să se formeze pe o bază rațională, datorită informațiilor plurale și independente. Dar în Italia, ca și în alte părți, asistăm la o campanie constantă de dezinformare, unde interesele economice și politice ale câtorva influențează viziunea asupra lumii a majorității.. Propaganda nu numai că polarizează societatea, dar creează un sentiment larg de impotență, făcând dezbaterile și discuțiile percepute ca inutile. Astfel, cetățenii, deja obosiți și deziluzionați, ajung să se distanțeze de politică, să întărească puterea celor care știu să manipuleze emoțiile, mai degrabă decât să promoveze participarea și critica constructiva.
Adevărul este că Italia devine țara tinerilor care pleacă și a bătrânilor care rămân, o țară guvernată de politicieni fără responsabilitate. Chiar și atunci când sunt copleșiți de scandaluri sau judecăți morale grele, ei continuă să gestioneze treburile publice ca și cum ar fi casa lor, fără rușine și fără un minim de autocritică.
Este greșit să renunți, este greșit să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic, este greșit să privești în altă parte, este greșit să lași instinctul să prevaleze asupra rațiunii, este greșit să nu respecti regulile sau să faci oamenii să creadă că regulile sunt inutile, este greșit să renunți la dreptul la un viitor mai bun.
Ca fost parașutist, ca cetățean italian, mă forțesc să nu renunț la o lume mai bună și mai dreaptă, aceasta este datoria și dreptul unui cetățean.
Acei băieți și-au făcut atunci datoria până la capăt, în ciuda deșertului indiferenței în care nenorociții îi trimiseseră să moară fără apă, mâncare și muniție. Acest exemplu de sacrificiu și numeroasele alte exemple prezentate de mulți italieni precum Mattei, Dalla Chiesa, Libero Grassi, Peppino Impastato, Falcone, Borsellino și mulți alții, hai sa invatam sa nu renuntam, să nu cedem și să continuăm să ne facem datoria de cetățeni cu onestitate.
